Vă aștepăm la cel mai mare eveniment auto organizat de 94 SXL Club

După o pauză de 10 ani, European Car Festival revine în anul 2021! În perioada 18-19 Septembrie, iubitorii de maşini, şi nu numai, sunt așteptați la primul eveniment indoor din București.

European Car Festival este primul festival auto de tuning organizat de 94 SXL Club care se va desfășura în complexul expozițional Romexpo, Pavilionul Central. În cupola, îi vom avea alături de noi și pe cei de la Hpi, alături de 2 simulatoare auto.

La fel ca și în edițiile precedente, European Car Festival se pregatește să ofere, și în acest an, unul dintre cele mai reușite evenimente de tuning auto de până acum din România.

Gazda evenimentului va fi Dorian Popa, cel mai îndrăgit vlogger de la noi din țară, cu peste 2 milioane de abonați pe YouTube. Acesta și-a anunțat prezența alături de mașina lui de lux, un Mercedes GLE 53 AMG, cu un motor de 3000 cm3 și 435 de cai putere. Mașina a fost recent modificată, adaptată personalității sale.

Având în vedere interesul crescut față de mașinile tunate, în cadrul evenimentului vom prezenta peste 150 de mașini, care au în general modificări spectaculoase, atât de performanță cât și vizuale. Zona de show a expoziției European Car Festival va găzdui mașini pregătite de drag racing sau chiar drift.

În paralel cu expozitia auto vom avea și demonstrații de drift cu 3 piloți debutanți în cadrul campionatului național de drift, dar și 3 piloți profesioniști cu multiple participări în campionate naționale și internaționale.

Evenimentul auto cu o tradiție și un istoric impresionant, reunește partenerii din industria de cosmetică și tuning auto: Fx Auto, Carhub, Pro detailing, Air Force Suspension, Auto Bro, Atelierul de Reclame , Dop Motorsport, Magazinul Colectionarului, Expert wheels, DetailsSeeker.

În cadrul evenimentului auto îl vom avea invitat pe unul dintre cei mai renumiți și controversați DJ: Rosario Internullo, care ne va încânta auzul și inima cu inconfundabilele sale melodii.

Accesul in eveniment se face pe baza de rezervare in avans cu plata in cont sau plata cash la intrare.

Bilete de acces :
– 30 de lei / zi ( 10:00 – 20:00)
– 70 de lei Sambata ( acces party inclus – primesti bratara Free Access pentru ziua de sambata )

Biletele se găsesc în link:
https://www.entertix.ro/bilete/8755/european-car-festival-feat-rosario-internullo-18-19-septembrie-2021-romexpo-pavilion-central-a-bucuresti.html?fbclid=IwAR1sDAZOTwyyAx_juHzWJkQy16qvBB5c1HsKfJXkEQzFRHAgIW739BAPezs

Parteneri: Gramma Wines / Beauty One /

Pentru informații suplimetare puteți contacta:
evenimente.stup@gmail.com

Accesul la eveniment este permis doar în următoarele scenarii :

1. Persoanelor care dețin dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
2. Persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării;
3. Persoanelor care au un test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore;
4. Persoanelor care au un test rapid antigen nu mai vechi de 24 de ore.
Documentele se prezintă în format electronic sau printat împreună cu cartea de identitate la intrarea în locație.
Pentru persoanele ce nu se regăsesc în unul din scenariile de mai sus, avem pregătit un punct de testare, la intrarea în locație. Se vor folosi teste non-invazive, prelevate din salivă.
Intrarea copiilor sub 10 ani este gratuita.
Copii sub 12 ani nu au nevoie de dovada medicala pentru (Covid 19)

Posted by Florin Paduraru

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *