Weekendul 24-25 ianuarie a fost dedicat deplasării la Constanța pentru un maraton de vizitat localuri cu vechime din oraș.
Vineri, 24 ianuarie, clubul Doors din Constanța a sărbătorit 14 ani de existență, ocazie cu care o gașcă simpatică de bloggeri și influenceri au petrecut o zi și o noapte la malul Mării.

La Scoica

Periplul nostru a început cu cazarea în hotelul La Scoica Land din Mamaia Nord, urmat de cina în restaurantul La Scoica din Constanța, local apărut în urmă cu 23 de ani. Hotelul situat pe malul lacului, inspirat de camerele fastuoase din Las Vegas a început să ia naștere în 2006, transformându-se acum într-un complex spectaculos cu locuri de cazare, restaurant non-stop, sală de evenimente, piscină, locuri de joacă pentru copii și sporturi nautice.
Restaurantul din oraș poate primi iarna peste 100 de persoane, în vreme ce vara își triplează capacitatea. Orice localnic și mulți turiști, atunci când sunt întrebați despre La Scoica, amintesc cu poftă de pizza de aici, dar și de alte feluri, cu iz românesc sau internațional. Cina noastră, însă, a început cu aperitive clasice, precum icrele și salata de vinete și a continuat cu preparatele a la carte alese de fiecare, toate acompaniate de berea românească premium Bucur, dar și de răcorosul cidru Somersby.
Dimineața următoare ne-am reunit la micul dejun de la hotel, unde am ales din cele patru variante de meniu special pentru acest moment al zilei.
La Scoica, str. Aprodul Purice nr. 1-1A, Constanța
La Scoica Land, bd Mamaia Nord nr. 34, Mamaia-Sat

Doors Club

Momentul culminant al deplasării la Constanța l-a reprezentat petrecerea de la Doors Club, unul din cele mai în vogă localuri din orașul de la malul mării, care în acest weekend și-a aniversat cei 14 ani de existență cu un concert al trupei Golan și o masă plină de Carlsberg, Kronenburg Blanc și Somersby.
Pornit din pasiunea pentru muzica rock, Doors a început în 2006 ca o cafenea în care se reuneau fanii acestui gen muzical. În 2012 a fost finalizată clădirea în care funcționează Doors Club în prezent, iar subsolul a fost de la început proiectat cu această destinație. Astfel cafeneaua a devenit club cu o capacitate de 300 de locuri și nenumărate concerte live pe timpul nopții și restaurant pe timpul zilei.

Conceptul s-a extins și cu un festival rock ce anul acesta va ajunge la cea de-a opta ediție: Out of Doors Fest. În perioada 6-9 august, la White Horse Rock’n’Roll din Costinești se vor reuni trupe de alternative rock, hard rock, indie rock, ragge și electric jazz, toate aceste genuri fiind obișnuite ale locației ce ziua este terasă și noapte se transformă în club. În cele patru zile de festival, cei ce își achiziționează abonamente, au loc de campare gratis. Zilele se pot umple cu activități precum xbox, biliard, ping-pong sau socializând la internet cafe, în vreme ce nopțile, în timpul și după concerte, un fast food este deschis până la răsărit.
Doors Club, str. Traina nr. 68A, Constanța

Goblin

Finalul apoteotic al serii de petreceri a avut loc la unicul club de hip-hop din Constanța, Goblin, unde am fost așteptați cu frapierele pline de Tuborg.
Primul Goblin Club a luat ființă în Centrul Vechi al Bucureștiului, acum mai bine de 10 ani. A urmat deschiderea celei mai cunoscute locații – Goblin Vama Veche, care a dus brandul pe plan național. A urmat o nouă asociere și astfel a apărut Goblin Consanța, cu patronat și management autonom față de restul locațiilor, apoi Goblin Beach (Mamaia, Constanta). Pe parcursul acestor ani, clubul a găzduit, pe lângă party-uri, sute de concerte și a fost printre primele care a promovat intens artiști în ascensiune. Goblin Open Air este festivalul asociat brand-ului, alături de participarea activă și în cadrul Sunset Festival din Vama Veche.
Goblin, bd. Mamaia nr. 155, Constanța

Sixt Group România

Partenerul nostru de mobilitate pentru această deplasare a fost Sixt Group România, companie de închirieri mașini, care ne-a pus la dispoziție două limuzine Opel Insignia pentru călătoria la Constanța.

Posted by Florin Paduraru

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *