text by Florin Păduraru

 

Prin natura meseriei care m-a ales (cu greu pot spune că m-aș fi gândit vreodată că voi face ceea ce fac în prezent), am avut ocazia să intru în dese rânduri în contact cu diverși reprezentanți din industria modei.
Fie că sunt vânzători, designeri, manageri de resurse umane sau angrenați în producție, cu toții privesc noile colecții și prezentările de modă ca pe Sfântul Graal. Ai impresia că totul se sfârșeste acolo, cu acea colecție, cu acea prezentare.
Curios din fire, am încercat să analizez mai bine și să înțeleg de ce această agitație? Știind din capul locului că oricum majoritatea modelelor din noile colecții nici măcar nu ajung în magazine.

Iar principiul pare a fi destul de simplu: trebuie să arăți că ești prezent, că ai ceva de spus, că ești inovativ. Atât!
Ca și cum la un meci de fotbal echipele ies pe teren, salută publicul, fac poza de grup apoi se retrag la vestiare. Și doar 2-3 jucători mai rămân pe teren să schimbe niște pase.

Oricât ar părea de ciudat, tot efortul depus este doar pentru imagine. Și credeți-mă pe cuvânt, agitația dintr-un stup de albine este joacă de copil pe lângă ce se întâmplă la marile case de modă în preajma fashion week-urilor! Timpul se dilată, ziua de 30 de ore ar fi prea scurtă, toată lumea pare că își ține respirația și nu face nimic altceva decât să contribuie la noile modele. Nu mai există conceptul de “sfârșit de săptămână”: toți soldații, indiferent de armă, sunt consemnați în cazarmă și pregătesc colecția.

Și apoi? Apoi nimic. Rămân pozele, rămân câteva exemplare din modelele folosite la prezentările de modă. Unele ajung, poate, să fie purtate, o singură dată, de marile vedete. Și poate ajung piese de muzeu. Sau subiect de glumă.

Deși pare a fi o industrie a aparențelor, majoritatea celor implicați par a fi hipnotizați. Și cred că este vorba de agitația care cuprinde pe toată lumea. Acolo și atunci simți că trăiești! Și despre vanitatea de a putea spune că ai contribuit, măcar cu un nasture, la acel model râvnit, fotografiat și discutat de atâta lume.

Aș fi curios să încerc și eu o asemenea experiență. Măcar o dată. Și dacă voi avea ocazia, o să vă povestesc mai pe îndelete cum este. Asta dacă nu cumva o să devin prea posh 😉

Posted by Florin Paduraru

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *